Primul turneu ITF al anului la arenele CFR Iaşi este Trofeul Municipiului Iaşi,
turneu feminin cu premii de 10.000 dolari. Competiţia va avea loc în perioada
5-13 iulie 2014, iar finalele de dublu (11 iulie) şi simplu (13 iulie) vor fi
televizate. În calificări va fi un tablou de 48 de sportive, iar tabloul
principal de simplu va număra 32 de participante, prima favorită fiind românca
Irina Maria Bara (19 ani), care în aceste zile susţine acasă la ea, la Ştei
(jud. Bihor), examenul de bacalaureat. Turneul de la Iaşi este organizat de CS
CFR Iaşi, în parteneriat cu FR Tenis şi Primăria Municipiului Iaşi.
Tot în perioada 5-13 iulie 2014, Federaţia Română de Tenis, în parteneriat cu MTS, va organiza, la "Arenele BNR", turneul "BRD Bucharest Open", competiţie care va reuni la start 64 dintre cele mai importante jucătoare ale tenisului mondial. Cap de afiş al turneului va fi Simona Halep, numărul 3 în ierarhia WTA şi calificată astăzi în semifinalele de la Wimbledon, în premieră pentru o jucătoare din România.
În faza finală a turneului de la Bucureşti, pe tabloul principal se vor afla 32 de participante, exact ca la turneul de la arenele CFR Iaşi, bineînţeles, păstrând proporţiile de rigoare !

"Ne bucurăm să putem aduce la Bucureşti cele mai mari
nume ale tenisului feminin mondial. Este pentru prima oară când Federaţia
organizeaza un turneu WTA în România şi suntem mândri că lista jucătoarelor
include nume importante din tenisul românesc, precum Simona Halep, Irina Begu, Alexandra
Cadanţu, Monica Niculescu. Vom asista la un spectacol sportiv de calitate şi
suntem convinşi că publicul românesc va savura o experienţă de neuitat”, a
declarat George Cosac, preşedintele FR Tenis.
Competiţia din Capitală va fi dotată cu premii totale în valoare de 250.000 de euro, iar câştigătoarea turneului va primi 280 de puncte WTA. Sponsorul principal al turneului este BRD Groupe Societe Generale, iar lista sponsorilor este completată de Digi TV, Dedeman, Dr. Oetker, Ţiriac Auto şi Xerox, partenerul oficial al WTA. Partenerul de comunicare al turneului este Porter Novelli România.
Referitor la turneul de la Iaşi, acolo unde firma RODOTEX (manager: Florin Dobrea) va fi unul dintre principalii parteneri ai competiţiei, alături de Regionala CFR Infrastructură Iaşi şi Fundaţia Sportului Ieşean, fosta dublă finalistă în anii din urmă la Roland Garros, Florenţa Mihai, a menţionat: “Înainte de turneu de la Iaşi am organizat la Bucureşti tot un turneu ITF cu premii de 10.000 dolari. Câştigătoarele de la noi, din Bucureşti, vor ajunge şi la dumneavoastră la Iaşi. Din păcate, eu nu pot ajunge la Iaşi pe perioada turneului feminin, dar s-ar putea să ajung la dumneavoastră în august, la turneul masculin ITF organizat tot la arenele CFR Iaşi. Vă doresc mult succes la ambele turnee, aveţi deja tradiţie în aceea ce faceţi acolo, la clubul sportiv CFR Iaşi, în tenisul românesc şi internaţional !”.
Să mai menţionăm că, tot în intervalul de timp 5-13 iulie 2014, în circuitul mondial ITF se organizează următoarele turnee feminine: Biarritz (Franţa, cu premii de 100.000 dolari), Sacramento (SUA – 50.000 dolari), Gatineau (Canada – 25.000 dolari), Aschaffenburg (Germania – 25.000 dolari, cu românca Ana Bogdan în calificări), Sharm El Sheikh (Egipt – 10.000 dolari, cu românca Andreea Istrate în calificări), Torino (Italia – 10.000 dolari, cu româncele Daiana Negreanu şi Diana Buzean pe tabloul principal de simplu), Getxo (Spania – 10.000 dolari), Bangkok (Thailanda – 10.000 dolari) şi Balikesir (Turcia – 10.000 dolari, cu românca Cristina Adamescu pe tabloul principal).

* Favoritele turneelor de la Bucureşti şi Iaşi
Conform site-ului oficial al turneului WTA din Capitală, principalele favorite ale competiţiei din Bucureşti sunt:
1. SIMONA HALEP (România, locul 3 WTA)

2. Roberta VINCI (Italia, 21 WTA)
3. Klara KOUKALOVA (Cehia, locul 31 WTA)
4. Barbora ZAHLAVOVA STRYCOVA (Cehia, locul 43 WTA)
5. Karin KNAPP (Italia, 48 WTA)
5. Karin KNAPP (Italia, 48 WTA)
6. Annika BECK (Germania,
locul 55 WTA)
7. Anna SCHMIEDLOVA (Slovacia, locul 56 WTA)
8. Petra CETKOVSKA (Cehia, locul 61 WTA)
9. Polona HERCOG (Slovenia, locul 64 WTA)
10. Vania KING (SUA, locul 75 WTA).
Păstrând din nou proporţiile, să spunem că la competiţia juvenilă de la arenele CFR Iaşi, primele zece favorite la câştigarea “Trofeului Municipiului Iaşi” sunt:
1. Irina Maria BARA (România, locul 490 WTA - în vârstă de 19 ani)
2. Camilla ROSATELLO (Italia, locul 500 WTA – 19 ani)
3. Raluca Elena PLATON (România, locul 545 WTA – 21 ani)
4. Nicoleta-Cătălina DASCĂLU (România, locul 596 WTA – 18 ani)
5. Anastasia VDOVENCO (Republica Moldova, locul 637 WTA – 20 ani)
6. Elena BOGDAN (România, locul 639 WTA – 22 ani)
7. Victoria MUNTEAN (Franţa, locul 691 WTA – 17 ani)

8. Carolina PILLOT (Italia, locul 720 WTA – 22 ani)
9. Francesca PALMIGIANO (Italia, locul 735 WTA – 19 ani)
10. Chloe PAQUET (Franţa, locul 768 WTA – 20 ani).
Biletele pentru intrarea spectacorilor la turneul “BRD Bucharest Open” (turneu WTA mutat anul acesta de la Budapesta la Bucureşti) vor fi puse în vânzare în reţeaua EVENTIM şi vor avea preţuri cuprinse între 15 şi 40 de lei, în funcție de zilele de desfăşurare ale meciurilor. Abonamentele valabile în perioada 7-13 iulie costă 120 de lei, iar pentru studenţi, elevi şi pensionari intrarea este gratuită în perioada 7 – 10 iulie.
La arenele de tenis CFR Iaşi intrarea spectatorilor este gratuită pe întreaga perioadă a turneului (5-13 iulie 2014).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu