Sursa foto: UEFA |
Portarul Sergio Romero a fost eroul Argentinei în semifinala
cu Olanda, reușind să apere șuturile lui Vlaar și Sneijder.
Cu Nigel De Jong, refăcut remarcabil, după ce fusese anunțat ca indisponibil pentru restul turneului,
Olanda a început în defensivă. Argentina
a dominat jocul, dar prima oportunitate a revenit batavilor, în minutul 13, șutul lui Sneijder ocolind poarta.
Peste doar două minute, Argentina a beneficiat de prima
situație notabilă (15), dar Cillessen a
reținut lovitura liberă bătută de Messi
de la circa 22 de metri. Sud-americanii au creat pericol și în minutul 24, la un corner, când Garay a
reluat cu capul din 5 metri, peste poartă, fiind blocat de Vlaar.
Cele două formații
au făcut un joc destul de compact, nu s-au expus prea mult, fiind preocupate în
primul rând să nu primească gol.
Echipa lui Sabella a fost mai prezentă în joc, însă nu a mai
reușit să își creeze alte ocazii, dar au avut ceva emoții în minutul 28, când Mascherano a dat cap
în cap cu Wijnaldum și a suferit o ușoară comoție,
dar a revenit în joc după ce a primit îngrijiri.
Nici în repriza secundă cele două echipe nu s-au mișcat mult mai bine, anihilându-se reciproc. Argentina și-a
creat o situație interesantă în minutul
58, când Lavezzi a centrat pentru Higuain, dar vârful lui Napoli
nu a putut controla balonul, fiind blocat de De Vrij. Elocvent este faptul că
după 70 de minute de joc cele două echipe trimiseseră doar un șut pe poartă (Messi, 15).
Argentina
a ratat cea mai mare ocazie în minutul 75, când Higuain a reluat la colțul scurt, dar în afara porții, centrarea lui Perez. Rojo (84) l-a
testat de la distanță pe Cillessen, dar
goalkeeperul ''portocalei mecanice'' a reținut
în doi timpi.
Olanda, care nu a tras deloc pe poartă în cele 90 de minute,
a fost aproape să dea lovitura în ultimele secunde ale timpului regulamentar,
când Robben a fost blocat in extremis de Mascherano. În prelungiri, același Robben l-a testat pe Romero cu un șut de la distanță, fără probleme pentru portarul argentinian (99). Palacio
(115) a irosit o șansă bună pentru
echipa ''Albiceleste'', trimițând slab
cu capul pentru Cillessen. Rodriguez (117) a amenințat și el poarta
olandeză, dar a reluat modest centrarea lui Messi. Olanda a ratat ultima oportunitate
(120), prin Kuyt, al cărui șut a fost
blocat de Demichelis.
Au executat, în ordine, loviturile de departajare: Ron Vlaar
0-0 (ratare — apără Romero), Lionel Messi 0-1 (gol), Arjen Robben 1-1 (gol),
Ezequiel Garay 1-2 (gol), Wesley Sneijder 1-2 (ratare — apără Romero), Sergio
Aguero 1-3 (gol), Dirk Kuyt 2-3 (gol), Maxi Rodriguez 2-4 (gol).
Au evoluat echipele:
- Olanda: Jasper Cillessen — Stefan de Vrij, Ron Vlaar,
Bruno Martins Indi (Daryl Janmaat ‘46) — Dirk Kuyt, Nigel De Jong (Jordy Clasie
‘62), Georginio Wijnaldum, Daley Blind — Wesley Sneijder — Arjen Robben, Robin
van Persie (căpitan; Klaas-Jan Huntelaar ‘96). Selecționer: Louis van Gaal.
- Argentina:
Sergio Romero — Pablo Zabaleta, Martin Demichelis, Ezequiel Garay, Marcos Rojo
— Lucas Biglia, Javier Mascherano, Enzo Perez (Rodrigo Palacio ‘81) — Lionel
Messi (căpitan) — Ezequiel Lavezzi (Maxi Rodriguez ‘101), Gonzalo Higuain
(Sergio Aguero ‘82). Selecționer:
Alejandro Sabella.
- Arbitru: Cuneyt Cakir; arbitri asistenți: Bahattin Duran, Tarik Ongun (toți din Turcia); arbitru de rezervă: Jonas
Eriksson (Suedia).
- Cartonașe galbene:
Martins Indi (45), Demichelis (49), Huntelaar (105).
Argentina va întâlni Germania pentru a treia oară în finala Cupei Mondiale, duminică, de la ora 22,00 (ora României, în direct pe TVR 1), pe ''Maracana'' din Rio de Janeiro. În 1986, în Mexic, Argentina a câștigat al doilea său titlu mondial, după 3-2 în finala cu Germania. “Nationalmannschaft” cucerea al treilea său titlu mondial în 1990, în Italia, după 1-0 cu Argentina în finală. În finala mică (locurile 3-4), la Brasilia, se vor confrunta Brazilia şi Olanda, în jocul programat sâmbătă, 12 iulie, la ora 23.00, în direct pe TVR 1.
Argentina va întâlni Germania pentru a treia oară în finala Cupei Mondiale, duminică, de la ora 22,00 (ora României, în direct pe TVR 1), pe ''Maracana'' din Rio de Janeiro. În 1986, în Mexic, Argentina a câștigat al doilea său titlu mondial, după 3-2 în finala cu Germania. “Nationalmannschaft” cucerea al treilea său titlu mondial în 1990, în Italia, după 1-0 cu Argentina în finală. În finala mică (locurile 3-4), la Brasilia, se vor confrunta Brazilia şi Olanda, în jocul programat sâmbătă, 12 iulie, la ora 23.00, în direct pe TVR 1.
(Sursa: AGERPRES)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu