joi, 3 iulie 2014

Simona Halep, învinsă în semifinale la Wimbledon


Eugenie Bouchard (sursa foto: Wimbledon 2014)

Românca Simona Halep, nr. 3 mondial, a ratat calificarea în finala feminină a turneului de la Wimbledon, al 3-lea de Mare Şlem al anului, fiind învinsă joi, în două seturi, 7-6 (5), 6-2, într-o oră şi 34 minute, de jucătoarea canadiană Eugenie Bouchard, cap de serie nr.13.
Pentru accederea în semifinalele turneului londonez, Halep va primi 780 puncte WTA şi un cec de 440.000 lire sterline.
În primul set, Simona Halep a fost cel puțin egala mai robustei sale adversare (cu 10 cm mai înaltă și cu un plus de 8 kg), dar a fost nevoită să cedeze, și doar la tie-break, din cauza unor veritabile ghinioane. Mai întâi, a călcat pe glezna îndoită, la scorul de 2-2, primind îngrijiri medicale și la piciorul stâng, cel drept fiind bandajat masiv încă dinaintea semifinalei, apoi, în tie-break, la 3-2 pentru ea, după 2 mini-break-uri, urma să servească de două ori, într-un moment în care își domina clar adversara. A intervenit, însă, un eveniment nedorit, destul de rar, în tribune, unei spectatoare i s-a făcut rău, ritmul jocului s-a rupt și Bouchard și-a adjudecat prima manșă. Care, încă o dovadă a echilibrului, a durat o oră, adică mai mult decât majoritatea meciurilor pe care le-a disputat, întregi, românca la actuala ediție.
Marcată și psihic, dar mai ales fizic, glezna stângă afectată nepermițându-i deplasarea pentru cea mai bună lovitură a ei, reverul în lung de linie, Halep a pierdut și setul 2, în numai jumătate de timp față de primul, dar nu fără a lupta cât a putut, inclusiv prin anularea a nu mai puțin de 5 mingi de meci.
Interesant este faptul că arbitru de scaun la acest meci a fost francezul Kader Nouni, același care a condus într-un mod contestat de mulți finala turneului de la Roland Garros în care Maria Șarapova a învins-o pe Simona Halep.
În finală, Eugenie Bouchard o va întâlni pe Petra Kvitova (Cehia), cap de serie nr. 6, care a dispus cu 7-6 (6), 6-1, în semifinale, de compatrioata sa Lucie Safarova (nr. 23).
Alte rezultate cu implicaţii româneşti în meciurile de joi, 3 iulie:
- Dublu mixt:
J. Murray (GBR) [10] / C. Dellacqua (AUS) [10] - H. Tecău (ROU) [6] / S. Mirza (IND) [6] 7-5, 6-3.
Fl. Mergea (ROU) / E. Svitolina (UKR) - N. Skupski (GBR) /
N. Broady (GBR) 6-4, 3-6, 4-6.
- Simplu junioare:
K. Schmiedlova (SVK) [8] - I. Roşca (ROU) [11] 6-2, 6-4.
G. Minnen (BEL) - E. Ruse (ROU) 4-6, 2-6.
În sferturile de finală din proba de simplu junioare este programat meciul Shilin Xu (China) [nr. 10] - Elena Gabriela Ruse (România).
În prezent, în turul al doilea al probei de dublu junioare se dispută partida J. Cristian (ROU) / E. Ruse (ROU) - T. Grende (INA) / Q. Ye (CHN) 4-6, 4-3 şi meciul este în plină desfăşurare.
(Surse: Agerpres şi Wimbledon)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu