sâmbătă, 21 iulie 2012

Irina Begu învingătoare în proba de dublu la BCR Open România, alături de Alize Cornet

Sâmbătă, la arenele BNR din Capitală au fost programate semifinalele probei de simplu a turneului internaţional de tenis cu premii de 100.000 dolari plus ospitalitate şi denumit BCR Open Ladies România. Singura româncă prezentă în careul de aşi, Alexandra Cadanţu, a fost eliminată de iberica Maria-Teres Torro-Flor, după trei seturi de mare spectaculozitate.
În cealaltă partidă, iberica Garbine Muguruza a învins-o în trei seturi pe principala favorită, franţuzoaica Alize Cornet.
Rezultatele au fost următoarele:
Alize Cornet (Franţa, nr. 1) - Garbine Muguruza  (Spania, nr. 8) 6-2, 2-6, 4-6;
Alexandra Cadanţu (România, nr. 4) - Maria-Teresa Torro-Flor (Spania) 7-6, 5-7, 1-6.
Tot sâmbătă, în marea finală a probei de dublu, perechea Irina Begu (România) / Alize Cornet (Franţa, nr. 1) s-a impus clar, cu scorul de 6-2, 6-0 în faţa cuplului Ioana-Raluca Olaru / Elena Bogdan (România, nr. 2).
La festivitatea de premiere care a urmat, printre oficialităţile participante au fost prezente şi doamnele Carmen Tocală – preşedintele ANST şi Ruxandra Dragomir – preşedintele FR Tenis.
Finala probei de simplu, eminamente iberică, dintre Garbine Muguruza şi Maria-Teresa Torro-Flor va avea loc duminică, de la ora 13.00, în direct pe GSP TV.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu